Primarul municipiului Turda, operat de urgență la Cluj-Napoca, din cauza unor afecțiuni cardiace

Primarul municipiului Turda, operat de urgență la Cluj-Napoca, din cauza unor afecțiuni cardiace

Primarul municipiului Turda a fost operat de urgență,la Cluj-Napoca, din cauza unor probleme cardiace. Bărbatul în vârstă de 62 de ani a ajuns vineri la spital, iar medicii i-au montat unun stimulator cardiac.

„A fost adus ieri la noi, cu bloc atrio-ventricular. I-a fost pus un stimulator cardiac şi se simte bine. Este internat pe secţie şi mâine, poimâine va putea să plece acasă”, a declarat, pentrucluj24.ro, directorul medical al Institutului Inimii, Adrian Molnar.

Cristian Matei a câștigat la alegerile locale din septembrie al doilea mandat de primar, din partea PNL, cu aproape 50% din voturile exprimate.

Intervenția chirurgicalăs-a dovedit un succes, iar edilul se simte bine și se recuperează încet. Imediat ce și-a revenit din anestezie, primarul a transmis un mesaj prin care le-a mulțumit medicilor pentru eforturile depuse.

„Doresc să vă anunț că sunt bine! Așa cum probabil ați citit în presă, am fost supus unei intervenții minore, la Institutul Inimii din Cluj-Napoca. Totul este sub control, astfel că nu sunt motive de îngrijorare. Mulțumesc tuturor cadrelor medicale de la Spitalul Municipal Turda și de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru modul în care m-au tratat. Am fost pe mâini foarte bune și sunt recunoscător pentru eforturile depuse. Vă mulțumesc, de asemenea, tuturor celor care vă gândiți la mine și mi-ați trimis mesaje. Ne revedem curând pe teren și la Primărie!”, a transmis Cristian Matei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`