Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, a anunțat că orașul Cluj-Napoca a ajuns la o rată de 1,54 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile, odată cu recordul de infectări înregistrat joi, de 117 cazuri, scrie presa locală.
„Mâine vom avea ședință CJSU. Aștept analiza DSP și propunerile de măsuri”, a declarat Abrudean.
Deși prefectul nu a oferit deocamdată detalii suplimentare despre deciziile ce urmează să fie luate în acest context, depășirea acestui prag ar putea atrage după sine închiderea restaurantelor, a cafenelelor și a sălilor de jocuri de noroc.
Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a declarat pentru B1.RO că în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență se poate lua o decizie privind închiderea activității desfășurate în interiorul restaurantelor sau a barurilor. O astfel de decizie însă de va lua doar după analizarea anchetelor epidemiologice și doar dacă va rezulta că au existat cazuri infectări cu coronavirus în locațiile care ar putea fi închise.
“Se va discuta și despre această posibilitate ca în Cluj-Napoca să se ia măsuri care vizează închidere în interior a restaurantelor sau a barurilor, pe baza unei analize și a unei propuneri venite din partea Direcției de Sănătate Publică și în funcție de concluziile anchetei epidemiologice. Nu luăm decizii doar pentru că suntem peste 1,5 la 1.000 de locuitori și doar pentru că s-au luat în cazul altor orașe. Nu are nicio legătură una cu alta. Analizăm și vedem.
Nu doar incidența în sine contează în luarea deciziei ci și concluziile anchetei epidemilologice, să reiasă de acolo că oamenii s-au infctat din restaurante sau din locurile pe care le închidem, nu le închidem doar pentru că există această posibilitate. Reglementările în vigoare dau această posibilitate, spune că Comitetele Județene pot lua decizia. Asta înseamnă că trebuie să facă o analiză înainte și să aibă niște date, nu vorbim doar de rata incidenței”
Prefectul a precizat că posibilitatea de impunere a unor restricții va viza decocamdată doar municipiul Cluj-Napoca, nu și alte localități din județul Cluj. Acolo unde s-au impus măsuri restrictive, au fost luate sau discutate deja astfel de măsuri.
Amintim faptul că prin hotărârea 43 din 27 august, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis că activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor se poate relua în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.
Astfel, CNSU a decis că, atunci când incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, comitetele județe pot decide restricționarea activității restaurantelor și cafenelelor. Măsura vizează și restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor și pensiunilor, precum și activitatea sălilor de jocuri de noroc.
Numărul unităţilor de învăţământ din ţară care îşi vor desfășura de acum cursurile în Scenariul , care presupune participarea tuturor elevilor la activităţi/lecţii online, crește de la o zi la alta.
Conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, pe 6 octombrie, 288 de unităţi de învăţământ preuniversitar clujean se aflau înscenariul 1 (participarea zilnică faţă în faţă a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ), 125 de unităţi de învăţământ erau înscenariul 2, iar 10 de unităţi de învăţământ preuniversitar erau înscenariul 3 (participarea tuturor preşcolarilor şi a elevilor la activităţi/lecţii online).
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, 3.130 de cazuri noi de COVID-19 depistate în România, un nou record negativ înregistrat de țara noastră de la izbucnirea epidemiei decoronavirus.
Numărul de decese înregistrate într-un interval de 24 de ore este de 44. Alți 607 români sunt la Terapie Intensivă, în timp ce retestarea a scos la iveală 584 persoane pozitive.
Nu în ultimul rând, autoritățile au precizat că de la izbucnirea crizei sanitare au fost confirmate 145.700 de îmbolnăviri, iar 113.112 de pacienți au fost declarați vindecați.
S-a înregistrat și un record la numărul de testări, respectiv 30.191 în ultimele 24 de ore.