Posibil caz de malpraxis la Spitalul Județean Craiova. Pacientul a murit fără să i se facă analizele necesare

Publicat: 07 12. 2022, 17:36
Foto: Pixabay

O anchetă a demarat în cadrul spitalului județean din Craiova, când un pacient de 54 de ani a decedat în octombrie, iar familia acestuia face acuzații de malpraxis.

Oamenii sunt de părere că bărbatului nu i-au fost făcute analizele necesare, deoarece spitalul nu se află în posesia eprubete, deși spitalul contestă această teorie. S-a deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.

Suferea de insuficiență cardiacă

Victima a suferit o operație pe inimă în trecut, iar pe data de 14 octombrie s-a prezentat la spital și a fost internat cu insuficiență cardiacă pentru trei zile, timp în care a fost consultat doar de un rezident, detaliază familia acestuia. Oamenii mai susțin că nu au fost făcute analizele necesare.

Pacientul a fost găsit inconștient de o asistentă două zile mai târziu. Acesta intrase în stop cardio respirator și a fost transferat la terapie intesivă, unde a fost tratat cu anticoagulant pe baza unor analize mai vechi.

Fiica acestuia, Andreea Drăghici, a declarat că „Dacă i se recoltau la timp analizele, se descoperea că dânsul are o infecție puternică în corp cu tratamentul corespunzător din data de 14, eu nu cred că se ajungea la ceea ce s-a ajuns. Dar lui nu i s-au luat analize, nu i s-a luat nimic, i s-a administrat un anticoagulant pe o analiză din septembrie care i-a făcut mai mult rău decât bine”, potrivit stirileprotv.ro.

În cele din urmă pacientul a decedat după patru zile de la internare. În cadul spitalului se desfășoară o anchetă ce are în vedere modul în care a fost îngrijit și dacă a fost consultat doar de un rezident. Plângerile au fost depuse de către rudele bărbatului și la poliție, DSP și Colegiul Medicilor.