Poliţia Locală a Capitalei a verificat dacă taximetriştii refuză cursele sau negociază tarifele / Au fost aplicate 25 de sancţiuni în doar trei ore
Poliţiştii locali au acţionat împreună cu agenţi ai Brigăzii Rutiere Bucureşti, comisari ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi cu echipaje mobile ale Registrului Auto Român, pentru a verifica activitatea taximetriștilor, în ceea ce privește cursele și tarifele, potrivit Dcnews.ro.
25 de sancțiuni în trei ore
Acţiunea s-a desfăşurat simultan în mai multe zone ale Bucureştiului, cu predilecţie în zona marilor spitale, informează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, pe Facebook.
În decurs de trei ore, au fost aplicate 25 de sancțiuni în valoare totală de 48020 lei, potrivit sursei citate.
Poliţiştii îi îndeamnă pe cetăţeni să refuze achitarea contravalorii unei curse care nu este înregistrată pe aparatul de taxat şi pentru care nu este eliberat bon fiscal.
Totodată, cei care apelează la servicii de taximetrie sunt sfătuiţi să nu accepte negocierea tarifului sau preţuri impuse.