La Poliția Locală din Bârlad, județul Vaslui, unii angajați merg la serviciu cu mare chef de petrecere. Este cazul a doi angajați, care s-au filmat în timp ce dansau și chiuiau pe ritmurile Tarafului Rutenilor. Mândri de isprava lor, polițiștii locali s-au postat pe internet, bun prilej pentru a fi subiectul unei anchete disciplinare.
Cătălin G. și Laurențiu R. sunt angajații – petrecăreți de la Poliția Locală. „Hop, hop!”, „Șoșoacă!” au scandat cei doi în fața camerei, în timp ce mașina gonea cu viteză pe șosea.
„Să fie caldă apa, /Să se bălăcească fata!” sunt versurile de manea care i-au mișcat puternic pe cei doi polițiști de la intervenții. Șoferul era preocupat să poziționeze cât mai corect telefonul, pentru a filma mișcările lascive.
Vasile Chelaru, șeful Poliției Locale, a anunțat că a fost demarată deja o anchetă disciplinară.
„Am văzut și eu acum două zile acest video și am demarat o cercetare disciplinară a celor doi. Ei spun că nu se aflau într-o misiune, iar momentul filmat de ei ar fi în timpul când ei veneau la serviciu pentru a-și prelua tura. Chiar dacă sunt din Bârlad, se pare că unul dintre ei era la o casă particulară la Bădeana și și-a rugat colegul să vină să-l ia la serviciu pentru a nu întârzia. Eu nu înțeleg de ce erau așa euforici, dar ancheta va stabili toate circumstanțele.
Vom verifica dacă într-adevăr filmarea nu era în timpul orelor de program și cum a ajuns acel material video pe rețelele de socializare. Cei doi angajați până acum au avut o conduită ireproșabilă, chiar sunt doi polițiști locali de nădejde, cu inițiativă. Nu știu ce sancțiuni vor primi, noi avem stabilite prin regulament o serie de măsuri de la avertisment, mustrare scrisă sau reducerea salariului pe o perioadă de timp definită”, a declarat Chelaru, pentru Vremea Nouă.