Peștera Topolnița, darul naturii ascuns în județul Mehedinți: „Dacă ești din România, trebuie să ajungi o dată-n viață aici” (FOTO/VIDEO)

Publicat: 15 11. 2022, 10:29
Actualizat: 15 11. 2022, 10:35

Peștera Topolnița, situată în județul Mehedinți, este a doua peșteră ca lungime în România, măsurând 10.330 demetri. Este situată în apropierea schitului cu același nume. Minunea naturii se află în partea centrală a podișului Mehedinți, între localitățile Marga și Cireșu, la 30 km distanță de Drobeta Turnu-Severin.

O comoară ascunsă în județul Mehedinți

Peștera Topolnița stârnește curiozitatea turiștilor și este cea mai renumită destinație din județul Mehedinți.

Mai multe imagini cu Peștera Topolnița vezi AICI.

„Dacă ești din România, trebuie să ajungi o dată-n viață aici: Peștera Topolnița, un loc misterios, o peștera cu un portal impresionant, iar partea activă este farmecul verii”,  arată Geoparcul Platoul Mehedinți.

Amplasamentul peșterii face parte din zona carstica Mehedinti, situata în podișul omonim. Peștera Topolnița reprezintă una din formele carstice cele mai importante din țara noastră. Aceasta este o peșteră gigantică, de tip compus, ramificata, suborizontală, dezvoltată pe un sistem de diaclaze și fracturi.

Ea se impune prin frumusețea și varietatea formațiunilor care împodobesc galeriile și sălile sale, prin dimensiunile acestora, prin prezenta unui curs de apă subteran și prin remarcabila frumusețe a împrejurărilor.

Este deosebit de complexă și valoroasă: cavernament gigantic, ape subterane, speleoteme de mari dimensiuni, colonii de lilieci, fauna bogata, resurse arheologice, mineralogice si paleontologice încă incomplet studiate, fiind un obiectiv științific cu caracter de raritate-unicitate. Rețeaua de galerii este dispusă pe patru nivele: două fosile, unul subfosil si unul activ.

O aventură de neuitat în inima județul Mehedinți

Are cinci guri de acces: Gura Prosacului, un impresionant portal de 67 m înălțime, Gura lui Ciocârlie, Peștera Femeii – deschidere situata la circa 85 m deasupra nivelului actual de curgere al Topolnitei, si cele doua deschideri de la Gaurinti. Pârâul Topolnita patrunde în subteran prin Gura Prosacului și iese prin Gura lui Ciocârlie, după ce primește apele pâraielor Ponoranti si Gaurinti.

Deplasarea între punctul de intrare si ieșire se face cu un telescaun sau telegondola care circula pe o distanta de 1300 m. Aceasta galerie, împreuna cu alte câteva mai importante, ridică dimensiunea peșterii la 7020 m.

Atracția deosebită o va constitui, desigur, si modul de rezolvarea a circulației prin peșteră, întrucât condițiile existente se pretează la îmbinarea unei circulații pe jos, cu ambarcațiuni mici și telegondola sau telescaun.

Aproximativ 265-1300 m din cadrul peșterii sunt destinați pentru circulația pe jos, iar pentru navigarea subterana, 500-600 si 800-900 m telegondola, este descrierea obiectivului turistic pe pagina oficială de Facebook.