Pensie specială uriașă, primită de un fost magistrat din Alba. Este egală cu 16 salarii minime pe economie
Un fost magistrat din județul Alba a primit cea mai mare pensie plătită în luna februarie, iar suma este egală cu 16 salarii minime pe economie.
Valoarea pensiei este echivalentă cu circa 16 salarii minime pe economie sau cu 44 de pensii minime
În județul Alba, pensionarii care au pensii mai mari de 10.000 de lei, sunt, în majoritatea cazurilor, foști magistrați, potrivit datelor oferite de Casa Județeană de Pensii Alba și publicate de alba24.ro.
Pe de altă parte, aproape 21.000 de cetățeni din județ beneficiază de pensia minimă, în valoare de 1.125 de lei/lună.
În acest caz, dezechilibrele privind acordarea pensiilor sunt ușor de identificat la nivelul județului Alba, acolo unde o pensie specială valorează cât 44 de pensii primite de oamenii obișnuiți, care au contribuit, de asemenea, la stat.
Cuantumul brut al primelor trei pensii, ca valoare, se află cuprins, în luna februarie, între suma de 50.359 de lei și 32.725 de lei.
În județul Alba, 20.932 de pensionari beneficiază de pensia minimă garantată în valoare de 1.125 lei, în timp ce 108 pensionari primesc, în luna februarie, un cuantum brut al pensiilor care depășește suma de 10.000 de lei, aceștia fiind beneficiari de pensii speciale, potrivit ziare.com.