Penitenciarul Giurgiu: Deținut de 30 de ani, mort în condiții suspecte. Este al treilea de la începutul lunii septembrie
Un deținut alîn vârstă de 30 de ani alPenitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu a fost găsit mort, sâmbătă seară în celulă. Personalul medical și echipajul de pe ambulanță, sosit după apelul112, au încercat să-l resusiteze, însă manevrele au eșuat. Pe corpulsău nu au observate urme de violenţă, acesta fiind găsit în şoc cardio-respirator.Bărbatulera înregistrat în evidenţele cabinetului medical cu o serie de afecţiuni cronice. Acesta este cel de-al treilea deces care se produceîn acest penitenicar, de la începutul lunii septembrie.
„În seara zilei de sâmbătă, 26 septembrie, în jurul orei 19:30, cu ocazia efectuării apelului de seară, personalul Penitenciarului Giurgiu a constatat faptul că o persoană privată de libertate aflată în evidenţele cabinetului medical cu o serie de afecţiuni cronice, nu prezenta semne vitale. În această situaţie a fost alertat personalul medical propriu concomitent cu solicitarea prin apel 112 a sprijinului unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, decesul persoanei private de libertate a fost declarat la ora 20:35”, se arată într-un comunicat de presă emis duminică de Penitenciarul Giurgiu, potrivit agerpres.ro.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a fost deschis un dosar penal în acest caz, pentru moarte suspectă.
Trei deținuți au murit în condiții suspecte înPenitenciarul Giurgiu, de la începutul lunii septembrie
Pe data de 14 septembrie, alţi doi deţinuţi, cu vârste de 32, respectiv, 41 de ani, au fost găsiţi decedaţi în celulă fără urme de violenţă asupra lor. Decesele au fost încadrate la moarte suspectă, iar cercetările sunt în desfășurare.