Parcul Lacul Morii: contractul pentru amenajare a fost câștigat. Ciprian Ciucu: „Proiectul va cuprinde spații de recreere moderne, terenuri de sport, facilități sportive și de petrecere a timpului liber”

Publicat: 01 11. 2022, 10:48
Cum va arăta Parcul Lacul Morii din sectorul 6 după amenajare? Foto: Facebook / Ciprian Ciucu

Contractul pentru amenajarea Parcului Lacul Morii a fost câștigat de o echipă mixtă din România și Belgia.

Potrivit primarului sectorului 6, Ciprian Ciucu, proiectul va cuprinde „spații de recreere moderne și prietenoase, terenuri de sport, facilități sportive și de petrecere a timpului liber, vegetație spectaculoasă, structurată pe 4 paliere de înălțime, dar și o mini-pădure urbană”.

Cum va arăta Parcul Lacul Morii din sectorul 6?

„Nu mai puțin de 11 echipe de arhitecți, peisagiști și urbaniști s-au înscris în cursa pentru cea mai bună idee de amenajare. Proiectele lor au fost analizate și jurizare de către un juriu internațional. Puteam să fi făcut o procedură mai simplă de atribuire a proiectării, care până acum să fi realizat deja proiectarea și să fi început lucrările. Dar am preferat un concurs de soluții la cel mai înalt nivel posibil în România, deoarece un juriu profesionist a putut ierarhiza mai multe proiecte intrate în competiție și astfel calitatea deciziei și implicit a viitorului parc să fie net superioară”, a scris edilul sectorului 6 pe pagina sa de Facebook.

Conform informațiilor oferite de primarul Ciprian Ciucu, suprafața care urmează să fie amenajată are 16,6 hectare. Aceasta începe de la stăvilarul Ciurel și Parcul Crângași, continuă în paralel cu promenada deja amenajată, cuprinde Insula Îngerilor, merge pe partea de vest a lacului, până la canalul Dâmboviței.

Noul proiect cuprinde unificarea promenadei Lacului Morii cu Parcul Crângași

„Apoi, de-a lungul zonei de promenadă cu lungimea de peste 2 km va fi o amenajare liniară, însă deloc monotonă. Traseul pietonal care pornește de la Parcul Crângași până la Insula Îngerilor, în paralel cu promenada, va fi unul spectaculos, cu vegetație structurată pe 4 paliere de înălțime, facilități sportive, de relaxare și de petrecere a timpului liber”, a mai declarat edilul.

Un element de atracție al proiectului câștigător îl reprezintă Insula Îngerilor, acolo  unde se vor putea organiza evenimente culturale și sportive. Conform proiectului, insula va avea plajă, debarcader și pontoane pentru sporturile nautice. Mai mult decât atât, vor mai fi prevăzute o mini-pădure urbană, terenuri sportive și traseu de biciclete.