Pagube pe Transalpina, după codul portocaliu de furtuni. Vijelia a distrus mai multe chioșcuri

Pagube pe Transalpina, după codul portocaliu de furtuni. Vijelia a distrus mai multe chioșcuri
Chioșcurile de pe Transalpina, distruse de vânt / Foto: Facebook / Radu Miruţă

Furtunile și vijeliile au făcut ravagii și pe Transalpina, traseu ce a fost închis în cursul zilei de joi, din cauza fenomenelor meteo extreme.

Mai multe chioșcuri și tarabe au fost luate pe sus de vântul puternic, răsturnat și aruncate în mijlocul drumului.

Chioșcurile au fost răsturnat cu tot cu mobilierul pe care îl aveau, inclusiv frigiderele, în zona Rânca – Novaci. Potrivit Alba24, rafalele vântului au ajuns până la peste 90 km/h.

Furtuna a provocat pagube pe Transalpina

O rulotă a fost doborâtă și aruncată pe șosea, la o distanță de 300 de metri față de locul în care fusese amplasată.

Imaginile au fost surprinse de martorii care au ajuns pe Transalpina și publicate pe Facebook. Pe carosabil a fost împrăștiată și marfa din interiorul tonetelor, iar în imagini se poate vedea cum dozele de suc au fost sparte pe carosabil.

Vijelii a smuls acoperișul unui bloc din Lupeni

Codul portocaliu de vijelii și instabilitate atmosferică accentuată a fost valabilă în toată țara, iar pagubele nu s-au înregistrat doar pe Transalpina.

Spre exemplu, în cursul zilei de joi, în județul Hunedoara pompierii au intervenit pentru îndepărtarea de pe carosabil a acoperișului unui bloc din Lupeni, ce fusese smuls de furtună.

Fenomenele meteo extreme au provocat pagube serioase într-un cartier din Lupeni, după ce acoperișul unui imobil s-a prăbușit peste mai multe autoturisme.

În Lupeni, vântul a îndepărtat acoperișul cu o suprafață de aproximativ 60 mp. La fața locului, echipajele de pompieri s-au asigurat că nu există persoane rănite și au îndepărtat acoperișul din stradă, informează Hunedoara Liberă.

Totodată, un stâlp de electricitate a fost doborât, în timp ce altul a căzut peste o cabană, în localitatea Uricani.

Cod galben și portocaliu de vreme instabilă, în mai multe județe din România

Estul și sud-estul țări rămân sub nori amenințători pentru încă o zi.

„Această atenționare, respectiv avertizare este valabilă din această dimineață (vineri, n.r.), de la ora 10, până în cursul serii, la ora 19. Codul galben vizează local Moldova, Muntenia și zona de munte, dar intensificări mai puternice ale vântului, din nou cantități importante de apă, de asemenea, grindină sunt de așteptat să cadă în jumătatea de sud a Moldovei, în estul Munteniei, în Dobrogea. Acolo cantitățile de apă vor depăși 30-40 l/mp și pe alocuri 50-60 l/mp”

O altă atenționare va intra în vigoare după ora 19.

„Până mâine dimineață, la ora 10, un alt mesaj va intra în vigoare, de Cod galben, pentru estul Munteniei, sudul Moldovei, dar și un Cod portocaliu care se va menține în județele Tulcea și Constanța. În continuare, aici vor cădea cantități importante de apă, vor mai fi intensificări ale vântului, mai pot fi posibile vijelii și căderi de grindină”

Temperaturile sunt mai plăcute la nivelul țării, între 25 și 30 de grade Celsius, iar meteorologii spun că, de sâmbătă, gradul de instabilitate începe să se mai reducă. Canicula va reveni, totuși, peste România de duminică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:44 - Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în zonele montane din Alba și Sălaj. Se circulă în condiții de iarnă
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”