În timp ce traversa Podul Centenarului din Oradea, o persoană a observat joi seara, 9 martie, o femeie în apele Crişului Repede și a anunțat de urgență pompierii, notează news.ro.
„Un apelant al numărului unic 112 sesiza ISU Bihor cu privire la faptul că a observat o persoană în apele Crişului Repede, în zona Podului Centenarului din municipiul Oradea. Pentru gestionarea evenimentului, la locul indicat de apelant au fost mobilizate două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului 1 Oradea şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea”, a transmis ISU Bihor.
Se pare că femeia a ajuns înotând la mal, apoi a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital
„Pompierii au preluat victima, o femeie de 53 de ani, care ajunsese înot la mal, înainte de sosirea echipajelor şi au predat-o, conştientă şi cooperantă, echipajului SMURD, care i-a acordat îngrijirile necesare, transportând-o ulterior la UPU a Spitalului Clinic Judeţean Bihor”, a mai transmis ISU Bihor.