Un tânăr oltean de 19 ani este cercetat pentru că și-a bătut mama, iar femeia a decedat în urma rănilor provocate de fiul ei. Ea a fost găsită moartă în casă de către soțul ei.
Polițiștii au fost sesizați, miercuri, de către soțul femeii, din comuna Găneasa, pentru a raporta decesul, conform Ziare.com.
Oamenii legii au identificat cadavrul femeii de 43 de ani, iar acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru autopsie și pentru a se stabili cauza decesului.
Rezultatul autopsiei a indicat faptul că „moartea femeii a fost violentă, iar între leziuni şi deces există legătură directă de cauzalitate”, dar avea în organism și o alcoolemie de 3,7 grame per litru alcool în sânge. Ea avea viciun alcoolului și obișnuia să provoce scandaluri în casă, pentru acest lucru a fost și internată la Psihiatrie
Anchetatorii au anunțat că femeia a fost bătută, cu pumnii de mai multe ori în zona toracică, de către fiul ei, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Pedepsele pentru astfel de cazuri ajung chiar și până la 12 ani de închisoare. Tânărul a recunoscut infracțiunea comisă și regretă ceea ce a făcut.
Cercetările continuă pentru a afla circumstanțele în care s-a produs tragedia.