Oache, un celebru hoț din Pantelimon, s-a spânzurat din dragoste. A scris un bilet de adio

Publicat: 18 05. 2023, 07:21
Actualizat: 18 05. 2023, 09:21
Foto: Facebook / Poliția Română

Un bărbat din orașul Pantelimon a sunat, luni, la numărul de urgență 112 și a anunțat că fratele său s-a sinucis, fiind găsit spânzurat într-o anexă a locuinței.

Bărbatul avea la activ sute de spargeri, iar printre victimele sale s-au numărat inclusiv vedete și politicieni importanți

După ce au făcut verificări, anchetatorii au stabilit că cel decedat este Marian Georgescu, în vârstă de 50 de ani, unul dintre cei mai cunoscuți infractori ilfoveni.

Cunoscut în lumea interlopă sub numele de Oache, Marian Georgescu a locuit aproape toată viața în cartierul Damache, o zonă rău famată din Pantelimon.

Polițiștii presupun că acesta ar fi comis sute de spargeri, majoritatea rămase nedovedite, în condițiile în care Oache nu s-a ocupat niciodată cu altceva.

Metodele lui preferate erau unele comune, dar eficiente, în sensul că atunci când dădea o spargere, fie forța geamul termopan, fie rupea butucul încuietorii de la ușă.

Printre victimele sale s-ar fi numărat și mai multe persoane publice. În acest sens, sursele citate au precizat că numele lui Marian Georgescu a apărut în ancheta care a vizat spargerea locuinței fostului premier Theodor Stolojan, care s-a produs în anul 2013.

Atunci, hoții au furat bani și bijuterii, însă dosarul nu a mai ajuns în instanță deoarece politicianul s-a împăcat cu infractorii în fața unui mediator, după ce ar fi primit, în schimb, aproximativ 10.000 de euro.

Marian Georgescu fusese trimis recent în judecată într-un dosar instrumentat de judiciariștii Poliției Sectorului 3, după ce ar fi tăiat două seifuri, din care ar fi furat aproximativ trei kilograme de aur.

În acest timp, soția lui l-ar fi părăsit și ar fi plecat de acasă împreună cu cei doi copii, un băiat și o fată, pe care îi aveau împreună. Foarte atașat de familie, Oache a făcut o depresie puternică, anunță Gândul.

Pentru că nu a mai răspuns la telefon de sâmbătă, fratele lui, Valentin, a devenit îngrijorat și a decis, luni, să meargă până la el acasă. Acesta a găsit poarta deschisă și a intrat în casă. Pe masa din bucătărie a găsit un bilet de adio, în care a recunoscut imediat scrisul lui Oache.

Acesta scrisese că îi pare rău, însă lipsa familiei l-a doborât și nu mai suportă să vină acasă și să găsească „casa goală”.