O șoferiță băută a făcut circ, imediat ce a fost oprită de polițiști. Cum a motivat gestul în fața oamenilor legii

Publicat: 30 08. 2021, 15:05
Actualizat: 02 09. 2021, 12:28
Foto simbol: Pixabay

O șoferiță din Lugoj a făcut un întreg circ, după ce a fost prinsă la volan sub influența alcoolului. Tânăra nu doar că a susținut că nu este beată,  dar a ținut să își și justifice starea, precizând că în Germania ai avea voie să conduci dacă bei o bere.

Femeia a făcut un întreg scandal, chiar în mijlocul străzii, iar locuitorii din zonă au fost nevoiți să asiste la dialogul halucinant pe care ea l-a avut cu oamenii legii.

Polițiștii au oprit-o în trafic pentru a o testa pentru alcool, iar rezultatul etilotestului a indicat că șoferița consumate băuturi alcoolice, înainte de a porni la drum. Rezultatul însă nu a fost unul de dorit pentru ea așa că a început imediat cearta.

Șoferița susținea că a băut doar o bere, dar și că este persoană publică, iar ca să scape a precizat că a băut doar o bere, informează Știrile Kanal D.

Femeia declara că a băut doar o bere

Femeia gesticula extrem de nervoasă și filma presupusul abuz al polițiștilor, în timp ce declara că nu a consumat băuturi alcoolice, ci doar a băut o bere.

Zău! Eu am băut… întreabă-i cât am băut! O bere, da?! Cum să dau peste cineva?! Nu sunt beată! (…) Dacă bei o bere, în Germania, ai voie să conduci!

Da, dar în România nu! Ia, întreabă-l pe dl. polițist câtă alcoolemie am avut eu?!”, a spus femeia în filmarea ce a devenit virală în mediul online.

Femeia din Lugoj, amendată cu 1.300 de lei

Șoferița din Lugoj a primit o amendă de 1.300 de lei, atât pentru scandalul pe care l-a făcut, cât și pentru faptul că a condus sub influența alcoolului.

În urma testarii cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,15 mg/l pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

Șoferința din Lugoj s-a ales cu permisul suspendat pe o perioadă de 90 de zile, dar și cu amendă.