Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, vrea să ceară de la Ministerul Apărării terenul din spatele Stadionului Ghencea.
Acesta a promis, în campania electorală, că va face o pădure urbană pe acel teren, doar că planurile s-au schimbat între timp, iar acum vrea să facă o grădină zoologică pe o suprafață de 60 de hectare.
„Aici este o solicitare pe care am făcut-o Ministerului Apărării. Vrem să cumulăm două proiecte. Există un proiect mai vechi al Primăriei, pe care nu-l susțin, dar care a fost făcut la un nivel de detaliu, care prevedea o grădină zoologică de aproximativ șaizeci de hectare, care să fie vizavi de actuala locație a Grădinii Zoologice, în Pădurea Băneasa. Asta ar fi presupus o defrișare consistentă pe care nu o susțin.
În schimb, proiectul ăsta, așa cum este, își găsește locul pe terenul viran din spatele Stadionului Ghencea. Pentru asta însă, trebuie să avem acordul proprietarului terenului, care este Ministerul Apărării”, a declarat primarul general pentru HotNews.
Intenția primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, este aceea de a cupla acest proiect cu un proiect de infrastructură rutieră, mai exact o străpungere între strada Brașov și Șoseaua Alexandriei.
„Această șosea trebuie să treacă tot pe un teren al Ministerului Apărării. Și în discuția pe care am avut-o cu cei de acolo, de la minister, am discutat de ambele”, a mai declarat primarul.
Însă discuțiile nu au avut, deocamdată, o finalitate.