O nouă gaură neagră descoperită în spațiu, cea mai apropiată de Pământ: este în stare latentă, un „ucigaș tăcut” care așteaptă să fie hrănit de curenții din spațiu

O nouă gaură neagră descoperită în spațiu, cea mai apropiată de Pământ: este în stare latentă, un „ucigaș tăcut” care așteaptă să fie hrănit de curenții din spațiu
Astronomii au descoperit o nouă gaură neagră în spațiul cosmic - cea mai apropiată de Pământ

Astronomii au anunțat săptămâna trecută că au descoperit o nouă gaură neagră în spațiu – cea mai apropiată de Pământ.

Aceasta seaflă în stare latentă, precum o cochilie goală de 10 ori mai masivă decât Soarele, și este orbitată de o stea aflată la o distanță aproximativ egală cu cea dintre Pământ și steaua noastră.

O nouă gaură neagră în spațiu

Cea mai nou-descoperită gaură neagră se află la 1.600 de ani lumină distanță, în constelația Ophiuchus. A doua cea mai apropiată gaură neagră se află la 3.000 de ani lumină în constelația Monoceros.

Ceea ce face ca noua gaură neagră să fie diferită de celelalte aproximativ 20 de găuri negre descoperite deja în galaxia noastră, în afară de proximitate, este că în acest moment nu face nimic.

În prezent, steaua din apropierea sa nu este atrasă înspre un sfârșit tragic. În schimb, gaura neagră este latentă, un „ucigaș tăcut” care așteaptă să fie hrănit de curenții din spațiu, potrivit informațiile oferite de Digi24.

Găurile negre reprezintă obiecte atât de dense încât, în concordanță cu teoria relativității a lui Einstein, nici măcar lumina nu poate scăpa de atracția lor gravitațională.

Majoritatea galaxiilor prezintă o gaură neagră supermasivă de multe milioane sau chiar câteva miliarde de ori mai masive decât Soarele, iar oamenii de știință încă nu și-au dat seama de unde provin. Despre găurile negre mai mici se crede că se nasc din stele masive care au ajuns la finalul vieții lor termonucleare și s-au prăbușit.

În general, există milioane de găuri negre în Calea Lactee, pe care le descoperim cu ajutorul razelor X pe care acestea le emit atunci când smulg gazul stelelor din sistemele binare din care fac parte.

Cum a fost descoperită gaura neagră

Kareem El-Badry, un astrofizician de la Centrul Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică, a pornit în căutarea acestor demoni ascunși de patru ani. El a găsit această gaură neagră cu ajutorul datelor obținute de nava spațială GAIA a Agenției Spațiale Europene, care monitorizează cu precizie clară poziția, mișcarea și alte proprietăți ale unor milioane de stele din Calea Lactee.

El și echipa sa au descoperit o stea, practic identică cu Soarele nostru, care tremura în mod straniu, ca și când ar fi fost sub influența gravitațională a unui partener invizibil.

Pentru a continua investigația, cercetătorii au folosit telescopul Gemini North de pe Mauna Kea din Hawaii, care poate măsura viteza și perioada acestui tremur și poate determina masele relative ale obiectelor implicate.  Rezultatele și calculele efectuate au dovedit existența unei găuri negre de 10 mase solare în jurul căreia se învârte o stea asemănătoare cu a noastră.

Au numit-o Gaia BH1. „Ia sistemul solar, pune-i o gaură neagră acolo unde este Soarele și steaua unde este Pământul și obții acest sistem”, a transmis El-Badry printr-un comunicat de presă de la National Optical și InfraRed Laboratory.

„Aceasta este cea mai apropiată gaură neagră […], iar descoperirea ei sugerează existența unei populații considerabile de găuri negre latente în sistemele binare”, a scris El-Badry.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`