Știri Locale
Un ieșean a fost reținut miercuri, 5 iulie, după ce ar fi ademenit o fată de 15 ani prin metoda loverboy, apoi a obligat-o să se prostitueze.
Trauma fetei a început în vara anului 2022, atunci când l-a cunoscut pe individ, notează observatornews.ro.
Potrivit cercetărilor, bărbatul şi-ar fi racolat victima prin metoda loverboy, iar apoi a obligat-o să se prostitueze într-unul din apartamentele pe care le închiriase în regim hotelier.
Se pare că acesta ar fi distribuit și mai multe materiale pornografice în care apare minora.
Individul va fi prezentat judecătorilor din cadrul Tribunalului Iaşi, cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv, pentru 30 de zile.