O elevă din clasa a IX-a dintr-un liceu din Maramureș a fost bătută de un coleg de clasă. Autoritățile s-au autosesizat și au deschis o anchetă în acest caz.
Polițiștii din Vișeu de Sus s-au autosesizat din oficiu pentru a verifica și a identifica persoanele implicate și pentru luarea măsurilor legale care se impun.
„Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit că, la data de 9 noiembrie a.c., o elevă de clasa a IX-a ar fi fost agresată de către un coleg de clasă, de 14 ani, în incinta unității de învățământ, în care aceștia frecventează cursurile”, au transmis luni, 13 noiembrie, polițiștii din Maramureș.
De asemenea, autoritățile au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, fiind continuate cercetările, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispune măsuri legale, scrie antena3.ro.