O femeie în vârstă de 77 de ani, cu afecțiuni medicale, din comuna Dumitrești, județul Vrancea, a fost salvată de polițiști după o noapte întreagă de căutări.
Apropiații ei au alertat autoritățile după ce femeia a plecat de acasă și nu s-a mai întors, potrivit adevărul.ro.
„La nivelul Secției 2 Poliție Rurală Gugești au fost constituite imediat echipe mixte de căutare-salvare, formate atât din polițiști cât și din jandarmi, pompieri și voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Dumitrești”, au transmis autoritățile locale.
În cadrul misiunii de căutare s-au alăturat și mai mulți săteni, dornici să-și ajute vecina.
După o noapte întreagă de căutări, bătrâna a fost găsită în viață. Aceasta căzuse într-un pârâu, aflat la aproximativ un kilometru de locuința sa. Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Deși era conștientă, medicii au decis să o interneze pentru a fi supravegheată.
„Doar intervenţia imediată a echipelor de salvare a făcut ca femeia să nu-şi piardă viața, întrucât, în astfel de situaţii, fiecare minut contează”, au mai transmis autoritățile