O femeie din Suceava a fost condamnată la 5 ani de închisoare după ce aproape și-a omorât iubitul din bătaie
O femeie din județul Suceava, a fost condamnată de magistrații de la Tribunalul Suceava într-un caz de violență în familie.
În vârstă de 50 de ani, Mihaela este acuzată de comiterea infracțiunii de violență în familie raportată la tentativa de omor, primind o pedeapsă de 5 ani de închisoare, notează Monitorul de Suceava.
O suceveancă, condamnată la 5 ani de închisoare pentru că și-a bătut iubitul
Se pare că femeia din comuna Dărmănești și-a luat la bătaie iubitul într-un bar și a continuat să-l lovească pe stradă și acasă. Bărbatul agresat a ajuns în stare gravă la spital, cu leziuni care i-au pus viața în primejdie și care au necesitat peste 60 de zile de îngrijiri medicale.
Potrivit anchetei, pe data de 19 iulie, Mihaela și iubitul ei au fost împreună la mai multe baruri din localitatea, unde au băut, s-au jignit reciproc și s-au certat.
În ultimul local pe care l-au vizitat, conflictul s-a întețit, iar femeia l-a lovit pe bărbat de două ori cu palma peste cap, așa cum se vede pe imaginile surprinse de camere de supraveghere. După acest moment, el a ieșit din bar, fiind urmat la scurt timp de iubita lui. Au plecat amândoi spre casă și, iar ea l-ar fi lovit în cap din spate cel mai probabil cu o lopată.
Când au ajuns acasă, deși bărbatul era rănit și plin de sânge, ea a continuat să-și lovească iubitul cu un picior din lemn al unui scaun.
Femeia și-a dat seama la un moment dat că bărbatul era în stare gravă și a sunat la ambulanță.
Din cercetări rezultă că cei doi s-au înțeles înainte ca bărbatul să fie preluat de ambulanță să nu declare nimic din cele întâmplate, pentru a nu avea probleme cu poliția.