O femeie din oraşul Ştefăneşti, județul Botoșani, a găsit în grădina casei sale un proiectil perforant, calibru 23 mm, în perfectă stare de funcţionare.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani au transmis că femeia efectua lucrări agricole, iar în momentul în care a văzut muniţia a cerut ajutorul autorităţilor.
La caz s-au deplasat pirotehnicienii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, scrie Agerpres.
„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că este vorba despre un proiectil perforant, calibru 23 mm, în perfectă stare de funcţionare”, au menționat reprezentanţii ISU.
În cele din urmă, proiectilul a fost ridicat, transportat şi depozitat în siguranţă, în poligonul militar de la Copălău, urmând să fie distrus la o dată ulterioară.