O femeie de 70 de ani, dispărută de aproape 48 de ore, a fost găsită moartă în vie sfâșiată de câini: „S-au făcut sesizări la organele locale, dar nu au fost prea multe măsuri”

O femeie de 70 de ani, dispărută de aproape 48 de ore, a fost găsită moartă în vie sfâșiată de câini: „S-au făcut sesizări la organele locale, dar nu au fost prea multe măsuri”
O femeie de 70 de ani, dispărută de aproape 48 de ore, a fost găsită moartă în vie sfâșiată de câini: „S-au făcut sesizări la organele locale, dar nu au fost prea multe măsuri”. Foto: Pixabay.

O descoperire șocantă i-a alarmat pe oamenii dintr-o localitate din județul Iași. O femeie de 70 ani, dispărută de aproape 48 de ore a fost găsită moartă.

Corpul i-ar fi fost sfârtecat de o haită de câini. Localnicii susţin că se tem să meargă prin sat din cauza animalelor fără stăpân.

Vecinii spun că nu e prima dată când sunt probleme în zonă

„Astăzi, în timp ce era prin vie, a fost atacată de nişte căini şi a fost ucisă. Aici avem probleme cu câinii. De doi ani, de când locuiesc aici, avem probleme.

Bineînțeles că s-au făcut sesizări la organele locale, dar nu au fost prea multe măsuri”, a declarat un vecin, potrivit Observator.

Polițiștii au deschis dosar penal

„Persoana respectivă locuieşte la diferite familii, acum în ultimul timp la un cioban de acolo din Vişan, care este la limită cu Iaşul”, a declarat Mihai Balan, primar Bârnova.

Polițiștii au deschis dosar penal și continuă cercetările. Între timp locuitorii din zona unde a fost găsită femeia fac apel la autoritățile locale să rezolve problema câinilor fără stăpân.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`