O femeie cu un copil în brațe este lovită din plin în timp ce traversa strada. Ea era pe trecerea de pietoni
O femeie cu un copil de doi ani în brațe traversa regulamentar strada, timp în care a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni, de un șofer de 65 de ani.
O femeie de 21 a fost lovită din plin în timp ce traversa pe trecerea de pietoni pe drumul DN 2C din localitatea Smeeni. Ea își ținea copilul de doi ani în brațe, informează observatornews.
Femeia a fost transportată la spital
Din fericire, copilul nu a suferit nicio rană în urma impactului, dar femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.
„Din primele date de la faţa locului a reieşit că autoutilitara condusă pe direcţia Maxenu către Smeeni, de către un şofer în vârstă de 65 de ani, din Pătârlagele, a surprins şi accidentat o femeie pieton, în vârstă de 21 de ani, din Brădeanu, care s-ar fi angajat în traversarea străzii în zona marcajului pietonal, având în braţe un copil, în vârstă de doi ani. Accidentul s-a soldat cu rănirea femeii, care a fost preluată de ambulanţă pentru îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Buzău.
Șoferului i s-a întocmit un dosar penal, iar cercetările vor continua pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.