O femeie a fost găsită decedată într-un parc din Ploiești. Poliţiştii au deschis o anchetă

O femeie a fost găsită decedată într-un parc din Ploiești. Poliţiştii au deschis o anchetă
Foto simbol: Inquam Photos / Octav Ganea

Descoperire macabră în județul Prahova. O femeie în vârstă de 71 de ani a fost găsită fără suflare într-un parc aflat lângă o stație de tramvai din Ploiești,

Descoperire macabră într-un parc din Ploiești

Macabra descoperire a fost făcută în această într-un parc din Ploiești, când autoritățile au sesizate cu privire la faptul că în parcul din zona stației de tramvai, de pe strada Piața 1 Decembrie 1918, s-ar afla o persoană, posibil decedată.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției nr. 4 de Poliție Ploiești, acolo unde au constatat că este vorba despre o femeie în vârstă de 71 de ani, decedată.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. Oamenii legii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei morții, notează antena3.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`