O familie din Târgu Jiu e în stare de șoc, după ce părinții și-au găsit băiatul de 14 ani mort în baie

Publicat: 13 11. 2023, 10:42
Sursa foto. Shutterstock

Un adolescent de numai 14 ani a fost găsit fără suflare, în dimineața de duminică, 12 noiembrie, în baia casei în care locuia împreună cu părinții, din cartierul Meteor, al municipiului Târgu Jiu.

A fost nevoie de intervenția poliției pentru ca trupul neînsuflețit să fie dus la Medicina Legală

Echipajul medical ajuns la fața locului nu a mai putut să-i salveze viața minorului. Deocamdată, nu se cunosc cu exactitate cauzele morții, însă sunt luate în calcul două variante: infarct sau intoxicație cu monoxid de carbon.

Familia este șocată de cele întâmplate și a refuzat ca trupul neînsuflețit să fie ridicat și transportat la medicină legală.

Polițiștii au intervenit în vederea stabilirii cauzei decesului.