O conductă de gaz din Constanța a luat foc, joi dimineață. Flăcăriles-au extins la două mașini aflate într-un parc auto dinapropiere, care s-au făcut scrum și au avariat alte 3.
Se pare că incendiul cu flacără violentă, de pe bulevardul Aurel Vlaicu, ar fost provocat deo greșeală făcută de angajații companiei de gaze care lucrau în zonă. Aceștia ar fispart conductacu un utilaj.
Zona este intens circulată pentru căîn apropiere se află un centru comercial, dar și pentru că face legătura cu stațiunea Mamaia și orașul Năvodari.
Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.Centura Constanțeia fost închisă, iar traficul în zonă, restricționat,de teama unei eventuale explozii.
Ulterior, oechipă a firmei de distribuţie a oprit furnizarea gazului, iar incendiul a fost lichidat, a declaratpurtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță, pentru Digi24.
„În jurul orei 9:40 am intervenit în prima fază cu o autospecială de stingere, ulterior am cerut încă două autospeciale. Au ars în totalitate 2 maşini aflte în parcul auto vis-a-vis de parcul auto şi încă 3 maşini avariate. Se efectuau lucrări la reţeaua de gaze în momentul în care s-a iniţiat incendiul, cauza probabilă este în curs de stabilire”, potrivitISU Dobrogea.