O cabană din stațiunea montană Rânca a fost cuprinsă de flăcări. În interior nu se aflau turiști (VIDEO)

Publicat: 23 02. 2023, 16:22
Sursa Foto: Captură Video/ YT

O cabană din stațiunea montană Rânca, din județul Gorj, a fost afectată de un incendiu joi, 23 februarie.

La fața locului au fost trimise 3 autospeciale de stingere din cadrul Gărzii de Intervenție Novaci și Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu.

Incendiu la o cabană din zona montană Rânca

Din datele apelantului, incendiul se manifestă la etajul 1 al cabanei, scrie Gazeta de Sud.

Potrivit ISU Gorj, nu sunt persoane cazate la cabana respectivă și nu sunt semnalate victime până în acest moment.

Purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim, a transmis că în acest moment incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidarea acestuia.

„Din fericire, colegii noștri au reușit să intervină în timp util și să limiteze efectele incendiului, înainte ca acesta să se extindă la vecinătăți”, a precizat reprezentantul ISU Gorj.