Un incendiu violent a izbucnit, în noaptea de luni spre marţi, la acoperişul bisericii din satul Chersăcosu, pompierii acţionând timp ce două ore pentru stingerea focului, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
Pompierii militari din cadrul Secției Huși au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi o ambulanţă SMURD tip B2, pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperişul bisericii din satul Chersăcosu, comuna Stănileşti. Biserica, veche de peste 70 de ani, aparţine de parohia Pogăneşti.
„La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta la acoperişul şi turla bisericii existând pericolul de propagare la întregul lăcaş de cult. La intervenţie a participat şi SVSU Stănileşti. Nu au fost înregistrate persoane rănite. După aproximativ două ore, incendiul a fost lichidat”, se precizează într-un comunicat al ISU Vaslui.
Au ars acoperișul și turla pe o suprafață de aproximativ 70 metri pătrați, două covoare și mobilier din lemn.
De asemenea, s-au degradat aproximativ 60 metri pătrați tavan din lemn, stuf și lut, tencuiala bisericii, o sobă, piese de mobilier și produse textile. Au fost salvate cărțile bisericești, altarul bisericii și diferite piese de mobilier.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coş de fum defect şi neprotejat termic faţă de materialele combustibile din apropiere, a mai anunţat ISU Vaslui.