O adolescentă din Bucureşti a murit în casa prietenului din Neamţ, din cauza unei hemoragii genitale

Publicat: 02 08. 2023, 08:47
Sursa foto: Shutterstock

O adolescentă din Bucureşti a fost găsită decedată în casa prietenului dintr-o localitate din Neamţ, în urma unei hemoragii genitale. Fata trebuia să participe la o conferinţă a elevilor.

Nu se ştie cum a ajuns adolescenta din București la locuința băiatului, dacă se cunoscusesră pe reţelele de socializare

Poliţiştii efectuează cercetări, pentru a stabili împrejurările în care o fată de 16 ani şi-a pierdut viaţa în locuinţa amicului mai mare cu trei ani ca ea, care domiciliază în comuna Dumbrava Roşie din Neamț.

Un rol determinant în acest caz îl va avea raportul medico-legal întocmit după necropsia ce urma să aibă loc marți, 1 august 2023.

Tragedia s-a petrecut în noaptea de 30/31 iulie 2023, anchetatorii având mai multe ipoteze. Una dintre ele este că a avut loc un act sexual, iar în timpul acestuia sau după a survenit o hemoragie genitală.

La fel de posibil este ca pierderea masivă de sânge să fie consecinţa unei afecţiuni medicale, nu a raportului sexual.

Încă nu se ştie cum a ajuns adolescenta din București la locuinţa prietenului, dacă erau la prima întâlnire sau dacă se cunoscusesră pe reţelele de socializare, convenind să se întâlnească. Cert este faptul că adolescenta trebuia să participe la o conferinţă a elevilor de la Piatra Neamţ, dar nu a mai ajuns.