La sfârșitul anului 2019, în România erau înregistrați 303 prosumatori, reprezentând numărul persoanelor care pot produce și injecta energie electrică în rețea cu ajutorul sistemului de panouri fotovoltaice.
La diferență de doi ani, numărul de prosumatori racordați la rețeaua electrică de distribuție a crescut la aproape 24.000.
În România există astăzi 24.000 de mici producători de energie electrică prin panouri solare.
Valeriu Steriu, membru în conducerea ANRE, a declarat că sunt în lucru și alte 6000 de cereri de autorizare a unor prosumatori care să fie racordați la rețeaua electrică de distribuție: “Vor fi aproximativ 30.000 de prosumatori până la finalul anului, dinamica e absolut spectaculoasă”.
Sebastian este unul din cei 24.000 de prosumatori din România. Locuiește la casă, în Mogoșoaia. El a devenit prosumator certificat cu 8,8 kw începând cu luna februarie anul acesta. Sebastian declară că a investit din fonduri proprii suma de 8800 de euro pentru propriul sistem de panouri voltaice și încă 5500 de euro pentru bateriile de acumulare a energiei.
„Pe mine m-a costat sistemul în 2021 undeva la 1100 euro per kilowat pe putere instalată. Începând cu 2 februarie anul acesta am devenit prosumator, adică am livrat curent electric în rețea. Și am primit bani pentru ceea ce am livrat în rețea. Doar că tariful pe care tu îl vinzi distribuitorului tău este destul de mic, e de cam 1 la 3”, a declarat el pentru Digi24.
Sebastian a oferit, de asemenea, și o serie de recomandări pentru viitorii prosumatori.
„Aș recomanda celor care vor să investească în asta să studieze foarte bine piața pentru a identifica furnizori de specialitate pentru că nu toate firmele care au apărut acum au experiența necesară sau vând produse performante. Și aș mai recomanda să fie foarte bine conectat la serviciile de mentenanță. E un risc de incendiu generat de panourile solare. De ce? După câțiva ani, panourile solare sunt supuse riscului apariției de microfisuri. E un risc destul de periculos și e nevoie de cineva care să te asiste în timp și să preîntâmpini”, a declarat acesta.