Noi restricții ce vizează limitarea răspândirii noului coronavirus au fost adoptate și în jud. Teleorman, în contextul creșterii numărului de infectări.
Astfel, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman a hotărât interzicerea petrecerilor private de orice fel, iar numărul de participanţi la evenimente precum cununii civile sau religioase ori înmormântări va fi redus la 10-20 de persoane, în funcţie de situaţie.
Restricțiile se aplică în oraşele Alexandria, Roşiori de Vede, Videle şi în comunele, Beciu, Dracea, Moşteni, Poroschia şi Talpa.
Concret, conform deciziei CJSU Teleorman „se interzice, pentru o perioadă de 14 zile, organizarea oricărui tip de eveniment/petrecere (nunţi, botezuri, aniversări şi alte asemenea), în spaţii închise şi deschise”.
„Începând cu data de 12.10.2020, pentru o perioadă de 14 zile, căsătoriile se pot celebra în faţa ofiţerului de stare civilă, la sediul primăriei, cu participarea a maxim 15 persoane, cu respectarea măsurilor de distanţare socială. Începând cu data de 12.10.2020, pentru o perioadă de 14 zile, cununiile religioase şi botezurile se pot oficia în biserică, cu participarea a maxim 15 persoane, cu respectarea măsurilor de distanţare socială.
Începând cu data de 12.10.2020, pentru o perioadă de 14 zile, înmormântările se vor organiza în spaţii închise cu participarea a maxim 10 persoane şi în spaţii deschise cu participarea a maxim 20 persoane, cu respectarea măsurilor de distanţare socială”, mai enunță hotărârea CJSU Teleorman.
Tot pentru o perioadă de două săptămâni este suspendată şi activitatea restaurantelor, cafenelelor, barurilor, cluburilor, discotecilor, în interiorul clădirilor, a instituţiilor şi companiilor de spectacole şi/sau concerte, dar şi activitatea operatorilor în domeniul jocurilor de noroc, inclusiv cazinouri, cu excepţia pariurilor şi loteriilor unde se eliberează bilet.
„Toate instituţiile publice şi private, precum şi operatorii economici vor analiza posibilitatea organizării programului de lucru în regim de muncă la domiciliu/telemuncă, iar acolo unde acest lucru nu este posibil, se recomandă decalarea programului de lucru”, a mai decis CJSU Teleorman cu privire la cele opt localităţi din judeţ menționate.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni, că la nivel național au fost confirmate2.069 de noi cazuride infectare cucoronavirusîn ultimele 24 de ore, dintr-un total de 10.051 de teste care au fost prelucrate în același interval.
Separat de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 246 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Totodată, în acest moment 628 de pacienți sunt internați în secțiile deterapie intensivă.
De asemenea, de duminică până luni, au fost înreguistrate 56 de noi decese în rândul pacienților cuCOVID-19.