Fostul manager al Spitalului De Urgență din Craiova și fost șef al Secției Chirurgie Toracică, Alin Demetrian, este acuzat de comitarea a patru infracțiuni de ucidere din culpă, în forma culpei medicale.
Medicul intrase în concediu de odihnă din 3 aprilie.
Potrivit anchetatorilor, prima operație greșită a avut loc în urmă cu patru ani. Victimele medicului craiovean Alin Demetrian, cunoscut ca unul dintre cei mai buni medici chirurgi din zonă, sunt doi bărbaţi de 76 şi 77 de ani din Craiova şi două femei de 64 şi 66 de ani din Târgu Jiu.
Anchetatorii susțin că în toate cele patru cazuri, chirurgul ar fi făcut greșeli șocante: de exemplu, unui pacient i-ar fi fost secţionată o arteră, iar asta a dus la o sângerare violentă, care a dus la moartea bărbatului. În alt caz, medicul ar fi prelevat probe biopsice dintr-un plămân sănătos, apoi a încercat să salveze situația, însă nici acest pacient nu a rezistat.
În toate cazurile s-au făcut expertize medico-legale, iar specialiștii au stabilit că există o legătură de cauzalitate între moartea violentă a pacienților şi actul medical.
„În urma activității de urmărire penală, efectuată de către organele de cercetare penală al poliției judiciare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a stabilit că la data de 13.09.2019, în calitate de medic operator principal, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere pentru exercitarea profesiei de medic, specialitatea chirurgie toracică, Demetrian Alin-Dragoş a efectuat în mod necorespunzător o mediastinoscopie cervicală anterioară tip Carlens asupra pacientului B.D. în timpul căreia a secţionat accidental trunchiul brahiocefalic drept al pacientului, provocându-i o hemoragie externă masivă care a condus, în dimineaţa zilei de 14.09.2019, la moartea violentă a pacientului, între actul medical efectuat de către inculpat şi decesul pacientului existând legătură de cauzalitate directă necondiționată. Cu privire la aceeași persoană se fac cercetări în calitate de suspect pentru săvârșirea, în împrejurări asemănătoare, a altor trei infracțiuni de ucidere din culpă ca urmare a culpei medicale, prev. de art. 192 alin.(2) Codul Penal”, a declarat Mihai Trică, procuror Parchetul de pe Lângă Judecătoria Craiova, potrivit Adevărul .
„La momentul actual, domnul conferențiar universitar Alin Demetrian, medic primar în cadrul clinicii Chirurgie toracică a spitalului nostru, se află în concediu de odihnă din data de 3 aprilie 2023. Spitalul a luat act de măsurile penale dispuse împotriva salariatului nostru. Până în prezent, însă, nu ne-a fost comunicată nicio informare cu privire la măsurile dispuse în dosarul penal. Ca urmare, conducerea spitalului s-a adresat unității de Parchet cu o solicitare de informații referitoare la cazul domnului conferențiar universitar”, a declarat Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.
Marius Barbu, fiul uneia dintre victime, a povestit că tatăl său a ajuns la spital după ce s-a lovit în grădină și a spus că atunci când stă pe partea stângă rămâne fără aer.
„Am fost cu el la mai mulți medici să vedem ce are și, într-un final am ajuns și la domnul Alin Demetrian. a zis că o să-i facă o incizie și nu o să se întâmple nimic decât o să sângereze puțin. A spus că doar așa își poate da seama ce are tatăl meu și ce diagnostic trebuie să-i pună. Noi am acceptat. Am fost cu tata la spital și am așteptat să termine intervenția. La un moment dat, domnul Demetrian a ieșit din sală și a venit la noi. Ne-a spus că i-a tăiat artera tatălui din greșeală, că a pierdut mult sânge, nu a mai văzut de mult așa ceva, a zis că-i pare rău și a fugit din spital. Pe tatăl meu l-au dus în stare critică la Terapie Intensivă, dar nu a mai rezistat”, a povestit Marius Barbu, fiul uneia dintre victime.
Luni, medicul Alin Demetrian a fost reținut de polițiști și a petrecut o noapte după gratii. Procurorii au hotărât, în cele din urmă, să-l plaseze sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.