Necaz de Crăciun. Trei familii au rămas fără case în urma unui incendiu

Necaz de Crăciun. Trei familii au rămas fără case în urma unui incendiu
Sursa foto: Profimedia

Necaz uriaș de Crăciun pentru trei familii, din comuna Tarcău, județul Neamț, care au rămas fără case după ce un incendiu, care s-a extins de la o curte la alta, le-a distrus locuințele.

Pagubele incendiului

Pompierii au fost chemați la fața locului în jurul orei 22, conform observatornews.

„La sosirea primelor echipaje de intervenţie, incendiul se manifesta în trei gospodării: într-una ardeau generalizat anexele gospodăreşti şi parţial acoperişul casei, în alta acoperişul locuinţei, iar în alta o anexă gospodărească, existând posibilitatea propagării la vecinătăţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

La prima gospodărie, de unde a pornit incendiul, acoperișul casei, o suprafață de 10 metri pătrați, anexele gospodărești din lemn pe o suprafață de 100 de metri pătrați, 5 metri cubi de lemne și acoperișul unui garaj au fost distruse. La a doua casă au ars acoperișul pe o suprafață de 60 de metri pătrați, elemente de tâmplărie și 30 de metri pătrați dintr-un perete, iar la a treia casă au ars 6 metri pătrați dintr-un perete.

După ce au lichidat flăcările, au constatat că incendiul s-a declanșat din cauza unui scurt-circuit electric.

Din fericire, nu s-a înregistrat nicio victimă, dar o femeie de 44 de ani, proprietara celei de-a doua case, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Elena Lasconi și George Simion, față în față la dezbaterea organizată de Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / “Am avut mai multe momente de cumpănă” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)