Municipiul Satu Mare iese din carantină. Incidența cazurilor de COVID-19 a ajuns la 6,55 la mie
În cursul nopții dinspre miercuri spre joi, municipiul Satu Mare urmează să iasă din carantină. Decizia a venit ca urmarea a scăderii numărului de cazuri de COVID-19 din localitate, ajungând la 6,55 la mia de locuitori, după cum informează Instituția Prefectului Satu Mare, într-un comunicat de presă.
„Din această noapte, la ora 00,00, municipiul Satu Mare iese din carantina zonală instituită în data de 19 noiembrie 2020, odată cu expirarea celor 14 zile şi scăderea incidenţei de cazuri la 6,55 în prezent. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare a adoptat Hotărârea nr. 57 din 02.12.2020 pentru stabilirea unor măsuri şi responsabilităţi la nivelul judeţului Satu Mare pentru prevenirea şi combaterea infecţiilor generate de COVID-19 cu aplicabilitate începând din data de 03 decembrie, ora 00,00”, scrie pe contul de Facebook al instituției.
Nu mai este necesară declarația pe propria răspundere
Începând din această noapte, nu va mai fi necesară declarația pe propria răspundere în timpul deplasării în localitate, cu excepția circulației pe timp de noapte, caz în care restricția este valabilă pe întreg teritoriul țării.
„Având în vedere că rata incidenței de cazuri COVID-19 este peste 3 la mia de locuitori la nivelul întregului județ (3,75), măsurile și restricțiile din perioada carantinei municipiului Satu Mare rămân valabile și se aplică la nivelul tuturor localităților din județul nostru, cu următoarele modificări:
1. Nu mai este necesară prezentarea declarației pe propria răspundere la deplasarea în afara locuinței în timpul zilei;
2. Programul cu publicul al operatorilor economici se poate extinde până la ora 22,00;
3. Magazinele din cadrul centrelor comerciale care nu vând produse de primă necesitate vor fi deschise și pe perioada weekend-ului și al sărbătorilor legale;
Restul măsurilor rămân în vigoare și vizează printre altele:
– În interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;
– Este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodărie în intervalul orar 23:00–05:00, excepție făcând deplasarea în interes profesional/asistență medicală/asistență persoane vulnerabile/deces/călătorii (avion, tren, autocar și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei);
– Deplasarea persoanelor exceptate la punctul 3. se realizează pe baza Declarației pe propria răspundere pe care o prezintă la cerere autorităților cu atribuții de control;
– Interzicerea organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise;
– Interzicerea desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
– Interzicerea organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și/sau deschise;
– Interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nonalcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și/sau exteriorul clădirilor. Se permite comercializarea produselor doar în sistem “take-away” (la pachet) și/sau catering;
– Interzicerea activităților și competițiilor sportive individuale sau colective care se desfășoară în spații închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de profil;
– Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult doar pentru persoanele cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în localitate cu respectarea regulilor de protecție sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, de 4mp/persoană.
Atașăm prezentului comunicat de presă conținutul integral al Hotărârii nr. 57 din 02.12.2020 pentru stabilirea unor măsuri și responsabilități la nivelul județului Satu Mare pentru prevenirea și combaterea infecțiilor generate de COVID-19 cu aplicabilitate începând din data de 03 decembrie, ora 00,00”, a anunțat Instituția Prefectului Județului Satu Mare.