Doi indivizi au fost sancționați marți, 7 februarie 2023, cu amenzi penale de 4.500 lei și 5.000 de lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice după ce au bătut cu pumnii, picioarele și topoarele un grup de motocicliști aflați pe drumul public, în zona Vama – Negrești-Oaș.
Conform informațiilor PresaSM, totul a început după ce șase tineri, aflați pe motociclete, s-au deplasat cu motocicletele în direcţia dealului Hodişa, spre o zona de agrement denumită popular ”Cornetul Vămenilor”.
În această zonă de agrement la care se face accesul pe un drum deschis, motociclisștii au fost abordați de către un grup agresiv de opt persoane. Motivul: le sperie vânatul din cauza motoarelor turate.
Apoi, indivizii agresivi au sărit pe unii dintre motocicliști, unul diintre aceștia fiind lovit cu securea în cască, aceasta sărindu-i de pe cap. Apoi, individul agresiv a luat casca și a continuat să îl lovească pe motociclist.
Victimele le-au spus polițiștilor că deși au încerca să poarte discuții amiabile cu agresorii, spunându-le că nu trebuie să-i amenințe cu acte de violență, întrucât se află într-un loc public și nu pe pământurile lor, aceștia din urmă au continuat să adreseze injurii, iar apoi multiple lovituri.
Judecătorii au fost nevoiți să îi lase să scape doar cu o amendă penală pentru tulburarea liniștii publice. Și asta pentru că victimele și-au retras plângerile, cu toate că au fost batjocorite și bătute în mod repetat.