Momente de panică în Târgu Neamț: Un bărbat a intrat cu o sabie de peste 1 metru într-o sală de jocuri
Momente șocante într-o sală de jocuri din centrul orașului Târgu Neamț. Un bărbat în vârstă de 31 de ani și-a făcut apariția cu o sabie lungă de peste un metru.
Cel care a anuțat poliția a fost chiar paznicul cazinoului. Fără prea multă rezistență, bărbatul a fost dus la sediul poliției din Târgu Neamț, potrivit ZCHnews.
Un tânăr a intrat cu o sabie într-un cazinou din Târgu Neamț
„La data de 5 martie a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu Neamț au fost fost sesizați cu privire la faptul că în incinta unui cazinou, din Târgu Neamț, se află o persoană ce are asupra sa o sabie.
Persoana în cauză, un bărbat de 31 de ani, din Târgu-Neamț, a fost imobilizată de polițiști și condusă la sediul Poliției orașului Târgu-Neamț pentru audiere.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, a transmis Ramona Ciofu, de la IPJ Neamț.
Bărbatul riscă închisoare de la 6 luni la 2 ani, dar în cazul în care se află la prima abatere ar putea scăpa doar cu o amendă contravențională.