Un accident rutier grav, cu 3 maşini implicate, a avut loc în această seară pe raza comunei Zvoriştea, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Se pare că în accident au fost rănite două persoane, dintre care una a rămas încarcerată.
„Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Două persoane, din acelaşi autoturism, au fost rănite, una dintre ele fiind găsită încarcerată. Victima încarcerată a fost extrasă de către pompierii militari şi predată cadrelor medicale şi paramedicale”, au transmis oficialii ISU, notează Agerpres.
Ambele victime, una de 23 de ani, iar cealaltă de 16 ani, sunt conştiente şi cooperante. Ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Totodată, alte trei persoane, care se aflau în celelalte autoturisme implicate, au fost monitorizate medical, dar au refuzat transportul la spital.