Moarte trasă la indigo! Al doilea bebeluș care și-a pierdut viața în condiţii suspecte, într-o singură săptămână, la Baia Mare: „Roşu în gât şi puteţi pleca acasă”

Publicat: 14 12. 2022, 18:21
Actualizat: 14 12. 2022, 19:02
Sursa Foto: Captură Video/ Facebook/ Spitalul Judetean de Urgenta "Dr Constantin Opris" Baia -Mare

Doi bebeluşi de 8 luni din Maramureş și-au pierdut viața în condiţii suspecte, în decurs de o săptămână.

Tragediile s-au întâmplat după ce aceștia au fost duşi pentru consultaţii la Spitalul de Urgenţă din Baia Mare, notează observatornews.ro.

Al doilea bebeluș care a murit în condiţii suspecte, într-o singură săptămână

O fetiţă de opt luni diagnosticată de medicii de la Spitalul Judeţean din Baia Mare cu o banală răceală, a început să se simtă rău vineri, 9 decembrie. Potrivit părinților, copilul avea de fapt pneumonie și îi acuză pe medici că au tratat-o superficial.

Se pare că săptămâna trecută, un băieţel a murit în aceleaşi condiţii suspecte, tot la Spitalul Judeţean din Baia Mare.

Coşmarul a început în momentul în care fetiţa lor a făcut febră 40, iar părinții au decis să o ducă la spital.

„Când am ajuns la medic în cabinet mi-au spus că asta nu e caz de urgenţă. I-au introdus un supozitor, după care au consultat-o, cum o consultă şi medicul de familie. Roşu în gât şi puteţi pleca acasă”, a povestit mama copilului.

Chiar şi sub tratament, micuţa a continuat să se simtă rău

„Duminică a început să tuşească, până atunci nu a tuşit, iar luni am mers cu ea la medicul de familie”, a spus bunicul fetiței.

De data aceasta, medicul de familie a stabilit că are bronşită și i-a prescris tratament injectabil, avertizându-i pe părinţi că soluţia ar putea să-i declanşeze o reacţie alergică.

Marţi dimineaţă, tatăl și-a găsit copilul mort din cauza unei pneumonii, după cum arată rezultatele necropsiei.

Cum se apără medicii

Familia acuză medicii din spital că fetița lor nu a fost tratată corespunzător şi nu au internat-o pe micuţă.

„Copilaşul a plecat acasă cu indicaţii. Nu toată lumea e foarte atentă la indicaţiile pe care le primeşte. Sigur că atunci când constaţi că lucrurile nu merg bine, în general şi pe biletul din spital scrie să revina la nevoie”, a declarat Vasile Pop, director medical, potrivit sursei citate.