Misterul sinuciderilor din comuna Petrova, deslușit de un cercetător maramureșean

Într-o cercetare pe jumătate personală, pe jumătate profesională, profesorul Ilie Gherheș, doctor în istorie și șef secție Muzeul Satului al Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare, a studiat registrele bisericii de la începutul secolului trecut, din satul său natal, Petrova. Cercetătorul a vrut să afle motivul pentru care femeile din această zonă se sinucideau în perioada Primului Război Mondial, notează adevărul.

Un mare număr de femei se sinucideau

Potrivit sursei citate, o statistică a morților din Primul Război Mondial din satul Petrova din Maramureș indică faptul că un mare număr de femei se sinucideau, în timpul Primului Război Mondial. Cifrele însă nu arată cu precizie câte dintre decese erau sinucideri, fiind notate sintagme mult mai blânde cu privire la cauza decesului.

În trecut, decesele, căsătoriile sau nașterile (botezul) erau notate în registrele bisericești, iar preotul era cel care făcea aceste înscrisuri și le păstra cu sfințenie.

„M-am întrebat oare de ce or fi murit strămoșii mei direcți, adică bunicul, străbunicul, așa mai departe de la mine din Petrova, în perioada războiului. Nu neapărat cei de pe front, ci și cei de acasă”, începe el relatarea.

Dezechilibrele sociale, cauzate de Primul Război Mondial

Numai că această cercetare a depășit limitele familiei sale și a constatat ce dezechilibre sociale a adus războiul. Dincolo de asta însă, un lucru impresionant a fost numărul de decese mare din timpul Primului Război Mondial, când bărbații erau pe front, prin urmare în sat erau majoritatea femei.

Potrivit cercetării profesorului, foarte multe dintre femei se sinucideau. Interesant este, însă, felul în care preotul nota astfel de decese ale femeilor din acea perioadă.

„La această femeie – Zvunca Ileana – văduva lui Mihalca Dumitru, care a fost îngropată în parte de cimitir pentru sinucigași – pentru că nu erau îngropați a biserică în niciun caz – la boala sau felul morții scrie ‘moartă de sângurare’. Sau ‘de supărare s-a aruncat în apa Vișeului și s-a înecat’. Asta o scrie un preot, iar preoții erau foarte parcimonioși cu documentele, pentru că ei aveau conștiința aceasta că rămâne pe viitor”, a explicat cercetătorul, citat de adevărul.