Misiunea neobișnuită a unor jandarmi din Tulcea: Au scos un șarpe din canapeaua unei familii

Publicat: 29 05. 2023, 23:34
Actualizat: 29 05. 2023, 23:36
Sursa foto: Facebook

Jandarmii tulceni au intervenit, luni după-amiază, pentru a scoate un şarpe din canapeaua unei familii. Acesta nu era veninos şi a fost redat în mediul natural, potrivit News.ro.

Șarpe scos de către jandarmi din canapeaua unei familii

Jandarmia Română a anunţat că, luni după-amiază, jandarmii au fost sesizaţi prin apel la 112 că în comuna tulceană Văcăreni o familie a găsit un şarpe într-o canapeaua aflată pe o terasă, potrivit sursei citate.
„Ajunşi la adresa indicată, jandarmii au reuşit în scurt timp să  ridice şi, ulterior, să elibereze şarpele,  care era unul neveninos”, a precizat Jandarmeria Română.
Cetățenii care ajung în astfel de situații au fost sfătuiți să nu se apropie de reptile și să anunțe imediat autoritățile.
„În astfel de situaţii, recomandăm cetăţenilor să nu se apropie de reptile şi să anunţe imediat autorităţile abilitate!”, a adăugat Jandarmeria Română.