Mințea că ajută copiii săraci pentru a strânge bani / Un tânăr a fost reținut, după ce a folosit identitatea unei asociații false

Publicat: 29 05. 2023, 21:19
Sursa Foto: Profimedia

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Ialomița a fost prins, într-o parcare din Pitești, în timp ce cerea bani în numele unei asociații care nu există.

Potrivit autorităților, bărbatul avea asupra lui suma de 800 de lei.

Un agent de pază a sesizat autoritățile

Poliția a fost sesizată de un agent de pază cu privire la faptul că în parcare se află o persoană care solicită bani în numele unei asociații umanitare.

„Un echipaj din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti s-a deplasat la faţa locului şi a identificat un tânăr de 21 de ani, din judeţul Ialomiţa, care avea asupra sa un tabel pentru colectare de bani în numele unei asociaţii regionale pentru copii defavorizaţi şi persoane cu dizabilităţi.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că asociaţia în cauză este fictivă”, transmite IPJ Argeş, potrivit Antena3.ro.

Polițiștii au găsit asupra tânărului suma de 800 de lei, bani ce nu au putut fi justificați de acesta.

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru înșelăciune, cercetările continuând pentru stabilirea situației și luării măsurilor legale în consecință.