Medicul Cristian Oancea, despre lipsa de paturi la ATI: ”Noi am refuzat un copil de 10 ani și mi s-a rupt sufletul pentru că nu mai avem locuri”

Medicul Cristian Oancea, despre lipsa de paturi la ATI: ”Noi am refuzat un copil de 10 ani și mi s-a rupt sufletul pentru că nu mai avem locuri”
foto: Hepta.ro / Bestimage / ELYxandro Cegarra / Panoramic /

Medicul Cristian Oancea, managerul spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, a vorbit despre problemele cu care se confruntăsistemul sanitar. Spitalul nu mai are locuri pentru a trata toți oamenii.

”Noi am refuzat un copil de 10 ani și ni s-a rupt sufletul pentru că nu mai avem locuri”, a spus managerul spitalului „Victor Babeș”, la Realitatea Plus.

„Prin mediatizarea acestor cazuri, încerc să atrag atenția prin ce trecem. O să ajungem să fim niște actori la ce se întâmplă. Nu mai avem forța resursei umane, că paturile se pot suplimenta, dar un medic nu se formează peste noapte, necesită ani de zile”, mai spune acesta.

În prezent, sunt internate211 persoane confirmate cu Covid-19, iar33 la ATI.

Presiunea resimțită de medici

„Colegii mei efectiv au ajuns la capătul puterilor, iar cei care îndeamnă lumea să nu poarte mască și să ”gândească”. Îndemn și eu: haideți să gândim ce se întâmplă dacă ni se infectează părinții.”, a mai spus medicul Cristian Oancea la RealitateaPlus.

„La noi comorbidități nu sunt stabilite. Fiecare pacient are un grad de comorbiditate și toate acestea complică actul terapeutic. Problema este că pacienții ajung în forme severe de boală. Stau acasă până când nu mai pot. Le este frică de stigmatul care se abate asupra spitalelor. Ajung la noi în forme avansate aproape de terapie intensivă.

În ritmul acesta, acum suntem la 80% din capacitatea la nivel național de la Terapie Intensivă, în maxim două săptămâni, două săptămâni și jumătate, vom atinge maximul la Terapie Intensivă. Ce vom face atunci”, mai adaugă acesta.

Cei mai afectați sunt vârstnicii

„Și mai este un aspect asupra căruia Organizația Mondială a Sănătății a atras atenția: acum, transmisia intra-comunitară este foarte accelerată în rândul vârstnicilor. Din nefericire, adulții și persoanele tinere, foarte multe persoane nu se gândesc că acasă au părinți și au bunici. Am observat că populația vârstnică este cea mai afectată”, mai susține medicul.

Municipiul Timişoara a intrat în scenariul roşu, după ce rata de infectare cu SARS-CoV-2 a ajuns, vineri, la 3,39 de cazurila mia de locuitori.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)