Medic din Brașov, condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită de la pacienți

Medic din Brașov, condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită de la pacienți
Sursa Foto: Flickr.com

Sorin Baloş, cunoscutul medic din Braşov, a fost condamnat la 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Se pare că acesta ar fi fost surprins de anchetatori în timp ce primea 8.000 de lei de la rudele unui pacient operat după ce, anterior, chirurgul cardiovascular ar mai fi primit încă 2.000 de lei, potrivit observatornews.ro.

Medic chirurg din Brașov, condamnat cu suspendare pentru luare de mită

În luna noiembrie a anului 2021, chirurgul braşovean a fost prins în flagrant într-o clinică privată în timp ce primea bani pentru o operaţie pe cord deschis.

Astfel, pentru luare de mită de la patru pacienţi, bărbatul a primit 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 4 ani.

„Condamnă pe inculpatul Baloş Sorin la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (3 acte materiale, privind pe pacienţii ***). În baza art. 62 C.pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa închisorii, şi pedeapsa amenzii penale în cuantum de 14.000 lei (200 zile amendă x 70 lei /zi).

În baza art.66 alin.1 lit. a, b, g Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a mai exercita profesia de medic în unităţile spitaliceşti de stat, cu excepţia situaţiilor de urgenţă pe o perioadă de 1 an, în condiţiile prevăzute de art.68 Cod penal.

În baza art. 65 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b, g Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a mai exercita profesia de medic în unităţile spitaliceşti de stat, cu excepţia situaţiilor de urgenţă ), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 alin.3 Cod penal. 2”, se menţionează în hotărârea Tribunalului, publicată pe portalul instanţelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)