Masivul Postăvarul este acoperit de zăpadă, iar temperaturile indică faptul că sezonul rece este aici, de dimineață s-au înregistrat 0 grade. Mai mult, meteorologii au anunțat că în acest weekend va ninge și va viscoli la munte.
Pe Postăvarul ninge de azi noapte și deja s-a depus un strat considerabil de nea, conform observatornews.
În cursul zilei de astăzi, la altitudini de peste 1400 de metri, va mai ninge, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări la munte, sud, centru și este, cu viteze de 45-55 km/h, dar la creste va ajunge la 60-70 km/h.
Începând din acest weekend, vremea se va răci, iar la munte vântul va sufla cu putere, cu viteză de peste 100 km/h. Se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor, dar la munte vor predomina ninsorile, în zonele mai joase de relief vor fi precipitații mixte.
Temperaturile maxime vor fi între 4 și 12 grade, iar cele minime între -3 și 4 grade Celsius.