Mașina de poliție, implicată în accident, în Mamaia. Agenții se aflau într-o misiune de urmărire

Mașina de poliție, implicată în accident, în Mamaia. Agenții se aflau într-o misiune de urmărire
Foto: ISU Cluj

O mașină de poliție care se afla în timpul unei misiuni de urmărire a unui șofer care circula cu viteza de 120 km/h, în Mamaia, a fost implicată în accident, duminică, izbind o altă mașină care s-a răsturnat.

Autoturismul care s-a răsturnat a ieșit de pe carosabil. Accidentul s-a produs în jurul orei 23.00, în zona Aqua Magic din Mamaia, conform Libertatea.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere și un SMURD. Polițiștii nu au fost răniți, dar șoferul mașinii răsturnate a fost transportat la spital.

Cum s-a produs accidentul

Polițiștii urmăreau o mașină care conducea cu viteza de 120 km/h, unde limita de viteză era de 50 km/h. Mașina de poliție avea semnalele acustice și luminoase pornite și a virat, la un moment dat, la stânga, unde linia era continuă, moment în care a izbit cealaltă mașină care circula pe sens opus.

Ambii șoferi au fost testat cu aparatul etilotest, iar ambele rezultate au fost negative.

Un alt accident în care au fost implicate două mașini de poliție a avut loc sâmbătă, în Arad, în localitatea Sântana, în timp ce urmăreau o mașină în care se aflau patru tineri. Patru polițiștii au ajuns la spital și doi dintre ei se afla în stare gravă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)