Masca de protecție, obligatorie în toate spațiile publice deschise aglomerate din Jud. Buzău. De când se aplică măsura

Masca de protecție, obligatorie în toate spațiile publice deschise aglomerate din Jud. Buzău. De când se aplică măsura
Foto: Hepta

Potrivit unui comunicat al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, trei hotărâri s-au adoptat miercuri, 7 octombrie 2020. Printre acestea, purtarea măștii de protecție devine obligatorie în toate spațiile publice deschise aglomerate.

Masca de protecție, obligatorie în toate spațiile publice deschise aglomerate din Jud. Buzău

  1. Având în vedere creșterea numărului de infectări la nivelul unităților de învățământ din județul Buzău, CJSU a adoptat următoarele măsuri:
  • obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele cu vârsta peste 5 ani, astfel încât să acopere nasul și gura, pe o rază de 100 metri pe domeniul public din jurul unităților de învățământ preuniversitar din județul Buzău, cu marcarea zonei prin grija autorităților publice locale;
  • obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele cu vârsta peste 5 ani astfel încât să acopere nasul și gura, prezente în spațiile publice deschise aglomerate (piețe, târguri, stații de autobuz, gări, autogări, spații de recreere și agrement, obiective turistice etc);
  • măsurile stabilite vor fi aplicate începând cu data de 8 octombrie 2020 și se aplică pe toată perioada stării de alertă.

2. Începând cu data de 08 octombrie 2020, pe raza comunei Vernești unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a depășit 1,5 cazuri COVID-19/1.000 de locuitori (1,53) se dispun următoarele măsuri:

  • interzicerea evenimentelor private precum nunți, botezuri, majorate, diverse aniversări și altele asemenea, indiferent de locul de organizare (restaurant/pensiuni/localuri publice/domicilii, în interior sau în exterior);
  • interzicerea activităților în restaurante, în baruri, discoteci și cluburi;
  • autoritatea publică locală se va asigura că sunt respectate măsurile de prevenire și limitare a răspândirii infecției cu noul Coronavirus în piețe, târguri etc;
  • interzicerea participării la ceremonia de înmormântare a altor persoane decât membrii de familie, precum și interzicerea organizării obiceiurilor tradiționale care țin de înmormântare (pomeni, parastase), cu participarea a maximum 20 de persoane;
  • interzicerea activității cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, în interiorul lăcașelor de cult și desfășurarea acestora în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară (păstrarea distanței fizice de 2 metri între participanți și purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura);
  • interzicerea organizării și desfășurării de procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise;
  • transportul feroviar se va desfășura cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune din stațiile și haltele de pe raza comunei, cu respectarea regulilor de protecție sanitară (păstrarea distanței fizice de 2 metri între pasageri și purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura);
  • transportul rutier se va desfășura cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția în interiorul mijloacelor de transport, cu respectarea regulilor de protecție sanitară (păstrarea distanței fizice de 2 metri între pasageri și purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura);
  • autoritatea publică locală va informa instituțiile publice și agenții economici de pe raza comunei să ia în considerare munca la domiciliu și, unde nu este posibil, decalarea programului de lucru;
  • măsurile vor fi aplicate până la scăderea ratei de incidență sub 1,5 cazuri la 1000 locuitori.

3. În cadrul ședinței CJSU de astăzi, au fost actualizate scenariile de desfășurare a cursurilor în mai multe unități de învățământ din județul Buzău, în contextul apariției cazurilor de infectări cu noul Coronavirus, în rândul elevilor și cadrelor didactice:

  • se suspendă cursurile ,,față în față” la clasa a X-a F de la Colegiul Național ,,Bogdan Petriceicu Hașdeu” din municipiul Buzău, până la data de 21.10.2020 inclusiv, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (online);
  • se suspendă cursurile ,,față în față” la clasa a VIII-a B de la Liceul cu Program Sportiv ,,Iolanda Balaș” din municipiul Buzău, până la data de 21.10.2020 inclusiv, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (online);
  • se suspendă cursurile ,,față în față” la clasa a VI-a B – grupa nr. 2 de la Școala Gimnazială ”Vasile Voiculescu” Pârscov, până la data de 21.10.2020 inclusiv, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (online);
  • se suspendă cursurile ,,față în față” la clasa a V-a A și clasa a VI-a B de la Școala Gimnazială ”Aviator Mircea T. Bădulescu” din municipiul Buzău, până la data de 21.10.2020 inclusiv, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (online)”, arată comunicatul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Urmăriți B1TV.ro și pe
`