Mai mulți polițiști au fost agresați de rudele unui șofer băut care nu a oprit la semnalele autorităților (VIDEO)
Un șofer băut a fost imobilizat, după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. Acesta și-a continuat drumul, fiind nevoie ca autoritățile să intervină pentru a-l mobiliza și încătușa, potrivit Sindicatului Europol.
Polițiști agresați de rudele unui conducător auto
În timpul acțiunii, mai multe persoane au sărit în ajutorul șoferului auto și au început să îi lovească cu picioarele pe polițiști.
„Prima zi de Paşte; – un apel la 112 sesizează prezenţa unui şofer băut în trafic; – primul echipaj ajunge în zonă, identifică autoturismul în mişcare; – şoferul nu opreşte la semnalele poliţistului rutier şi continua goana prin sat; – la un moment dat trage pe dreapta, sare din maşina şi escaladează gardul unei case”, notează sindicatul pe Facebook.
În cadrul aceleiași postări se menționează că a fost surprinsă „doar partea în care polițiștii încearcă să-l imobilizeze pe un bărbat care a venit în sprijinul șoferului fugar și care i-a atacat lovindu-i cu pumnii”.
Sindicatul Europol a mai precizat că „Intervenţia colegilor noştri este îngreunată de modul de manifestare a spiritului «civic» de care dau dovadă celelalte persoane venite în sprijinul bărbatului care îi îmbrâncesc şi îi lovesc cu picioarele pe poliţişti împiedicându-i să realizeze încătuşarea”.
În astfel de situații nu se poate vorbi decât despre reținerea sau arestarea preventivă a persoanelor care au participat la ultragierea polițiștilor.