Mugurel-Arin Boțu, președintele Biroului Electoral Județean Bistrița-Năsăud, a anunțat că în cadrul secției de votare nr. 84 din Cormaia, Sângeorz-Băi, buletinele de vot vor fi anulate. Membrii secţiei de votare le-ar fi înmânat alegătorilor buletine pe care nu aplicaseră ştampila de control.
Din cauza faptului că membrii secției nu le-au dat alegătorilor buletine cu ștampila de control, acestea vor fi considerate nule, iar la finalul zilei acestea vor fi anulate. Potrivit președintelui Biroului Electoral Județean Bistrița-Năsăud, nu se știe câte astfel de buletine au fost folosite înainte ca membrii secției să își da seama de greșeală, potrivit Știrile ProTv.
„De la circumscripţia de la Sângeorz-Băi, am fost sesizaţi cu privire la faptul că un număr – nu se cunoaşte câte buletine de vot nu au avut ştampila de control pe ele şi au fost introduse până să îşi dea seama membrii secţiei de votare. A fost sesizată AEP pentru a lua măsuri cu privire la membrii secţiei de votare. Buletinele de vot care nu au ştampilă de control, la final, vor fi declarate nule”, a afirmat preşedintele BEJ Bistriţa-Năsăud.
Biroul Electoral Județean a fost sesizat și cu privire la un caz din comuna Dumitriţa, unde mai mulți cetățeni ar fi transportat oameni către secțiile de vot, cu ajutorul diferitelor autorturisme.
„De la Dumitriţa, secţia 132, ne-au anunţat că i-au anunţat verbal mai mulţi cetăţeni că anumiţi oameni aduc cu autoturisme cetăţeni la vot. Ne-au spus că au sesizat Poliţia, nu ştim până în acest moment dacă s-a confirmat sau nu această sesizare”, a explicat Boţu.