Legenda satului Vama Veche – satul întemeiat de găgăuzi și denumit inițial Șerpăria

Legenda spune că satul Vama Veche a fost întemeiat de găgăuzi, iar ținutul s-a numit „Yilanlâk“ (Șerpăria).

Locul era sălbatic și plin de șerpi veninoși

Legenda locului, scrie Cristian Cealera în volumul „Poveștile Mării Negre“, îl are în centru pe Arslan (Leul), care în tinereţe fusese un oştean la fel de feroce precum Regele Fiarelor şi îşi primise porecla după nenumărate fapte de vitejie pe câmpurile de luptă.

Călărea mândru în fruntea caravanei de căruţe ce pornise cu vreo patru zile în urmă de la Ruse.
Lângă averile din căruţă se găseau copiii şi femeile, purtaţi pe toate meleagurile după cum le era destinul bărbaţilor războinici.

Printre copiii născuţi în timpul Războiului cu Sultanul de la Istanbul se număra şi Asil (n.a -nobil), fiul lui Arslan, firav şi scund asemeni mamei sale dar cu aceeaşi căutătură isteaţă şi vie în ochii, precum cea a părintelui său.

Arslan şi alte câteva sute de găgăuzi fuseseră printre cei mai viteji oşteni ai ţarului ce asediaseră cetatea de la Silistra, la 30 mai 1810, forţându-i pe otomani să se predea.

La 23 noiembrie, războiul se termină cu totul: Ahmed Paşa fu învins o dată pentru totdeauna şi se predă ruşilor victorioşi.

Rusul le spusese că se pot aşeza oriunde vor dori, chiar şi în Dobrogea aceasta, chiar şi aici, poate, pe acest ţărm de mare.

Era sfârşit de octombrie, dar fusese nefiresc de cald: şerpi lungi şi veninoşi ieşiseră pe câmpul unde se jucau copii şi mişunau peste tot, vrând să îi pedepsească pe cei care le tulburaseră odihna.

Unul îl muşcase chiar pe Asil, dar vraciul taberei îi pusese deja pe rană un praf minune pe care îl moştenise de la bunii săi, chiar pentru astfel de necazuri.

La Yilanlîk se stabiliră după aceea tătari, mocani, rumâni dobrogeni, ruşi scopiţi

Erau pregătiţi pentru orice găgăuzii lui Arslan, cei din neamul cerului albastru, „cei cu nasul drept” cum le mai spuneau unii. Seara se încheie în linişte, spaima trecuse, toţi erau acum bine, iar focul alungase lighioanele târâtoare înapoi în străfundul pământului.

Noaptea fu liniştită, dar în zorii următori găgăuzii stătură la sfat. Fără să ţină seama prea mult la ce se întâmplase cu o seară înainte, hotărâră să rămână acolo, la “Yilanlîk”, locul plin de şerpi.

Doar jumătate de an stătură însă găgăuzii lui Arslan în acel loc. Apoi, au plecat spre Bugeac într-o zi de vară toridă, lăsând satul lor abia ridicat din nou la cheremul şerpilor.

Dar stăpânirea acestora dură din nou foarte puţin. La Yilanlîk se stabiliră tătari, mocani, rumâni dobrogeni, ruşi scopiţi ce fugeau de Biserica Ţaristă şi multe alte neamuri…

Satul întemeiat de ei în Dobrogea, Yilanlâk, Şerpăria, există însă şi astăzi. Numele i-a fost schimbat atunci când în apropiere s-a făcut graniţa cu Bulgaria şi de aceea, chiar şi astăzi îl ştim sub numele de Vama Veche, povestește scriitorul Cristian Cealera în volumul „Poveștile Mării Negre“.

O mică parte dintre găgăuzi a rămas în Dobrogea unde, din pricina micşorării comunităţii, dar şi din lipsa şcolilor unde să se studieze în limba proprie, au fost asimilaţi de populaţiile conlocuitoare. În anul 1930, numărul găgăuzilor din judeţele Tulcea şi Constanţa se ridica la aproximativ 1.000 de persoane. La recensământul din 2002, doar 45 de persoane s-au declarat de etnie găgăuză.