Un bărbatdin Dâmboviţa a murit ars de viuîn casa distrusă de incendiu. Omul era la bază pompier, însă din cauza vârstei înaintate nu a mai reușit să fugă din calea flăcărilor.
În vârstă de 90 de ani, fostul pompier se deplasa greu şi n-a putut să se salveze. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la soba încărcată cu prea multe lemne.
Bătrânul era văduv de 13 ani şi locuia singur, într-o casă din Crevedia. Copiii au fost cei care au văzut că din gospodăria lui se răspândeşte un fum gros şi au dat alertat vecinii care au sunat la numărul unic de urgențe 112 pentru a solicita intervenția echipelor de salvare.
“Se jucau aici, nepotul şi a auzit când au bubuit geamurile de la o sobă, din ce am auzit, e un godin, ceva, o sobă din aia rotundă”, a mărturisit unul dintre vecinii victimei, conform protv.ro.
În zadar au încercatoamenii să intre în casă şi să-l salveze pe proprietar. Până la sosirea pompierilor, bietul bătrân murise deja.
“A fost pompier ultima oară, şef pe timpul lui, şef de brigadă. Vreo doi vecini au dat să intre, au băgat două stingătoare, nu au putut să intre.”, a dezvăluit un alt vecin al bărbatului.
Conform apropiaților, se pare căbărbatul ar avea o fată caretrăieşte într-o localitate învecinată şi care îl vizita des. Cu toate acestea, îl ajutau și ei la treburile gospodăreşti, pentru că omul se descurcadin ce în ce mai greu.
“De vreo două, trei săptămâni nu mai putea, nu îl mai ţineau picioarele, mă mai duceam eu cu un vecin, îi mai duceam lemne în casă. Aseară o fi vrut să bage în foc şi o fi căzut pe aia.”, au adăugat vecinii.
În urma incendiului izbucnit la imobilului fostului pompier, trupul fără viaţă a fost dus la serviciul de medicină legală din Târgovişte, pentru autopsie. Acum fiica şi rudele omului se pregătesc de înmormântare.